Asociația Reality Check

Asociația Reality Check

Proiecte

Asociația Reality Check
Bani de liceu pentru Denisa
La inițiativa Alexandrei, strângem bani pentru Denisa Todiriță din comuna Săvinești (jud. Neamț), o fată care, deși a crescut în ghetou într-o familie numeroasă și foarte săracă, a fost prima la școală și acum a intrat prima la liceul pedagogic din Piatra Neamț (oraș aflat la o distanță de 12 km de casă). Visul ei e să ajungă profesoară de limba și literatura română.
Asociația Reality Check
Fondul Educatia lui Elisei
Haideți să fim împreună familia extinsă a bunicii, a lui Elisei și a Oanei - și să-i ajutăm și fie oameni mari și buni
Asociația Reality Check
Ponorâta grădinărește
În doar trei ani, grădinile cu legume au devenit o componentă importantă a proiectului pe care îl implementăm la Ponorâta. Am ponit cu doar câteva grădini (in jur de 15), iar anul acesta avem peste 60 de solicitări. Și anul acesta dorim să plantăm cartofi, fasole, morcov, roșii, castraveți, ardei, arpagic (ceapă) etc. Ce poate fi mai minunat decât să îl auzi la una dintre ultimele vizite (februarie) pe unul dintre beneficiari zicând că a mâncat ultima ceapă din recoltă nu demult? Vara trecută, de câte ori mergeam prin comunitate și mai povesteam câte una alta cu doamnele, în conversație apărea inevitabil o referință la grădini: „astăzi voi face mâncare de păstăi cu porodici“ sau „Doamna, nu a mai fost nevoie să cumpărăm ceapă, am avut în grădină“ etc. Da, ne repetăm, dar e o repetiție necesară pentru că lucrurile nu se schimbă peste noapte, ci este nevoie de intervenții integrate pe termen lung, centrate pe educație și este nevoie de noi toți.  Nu învățăm să pescuim, ci să grădinărim ☺
Asociația Reality Check
Educație și dezvoltare comunitară în Castelu și Ponorâta
Echipa Reality Check lucrează din 2011 în comunitatea foarte săracă din satul Ponorâta, comuna Coroieni (jud. Maramureș) și din 2017 în cea din Castelu (jud. Constanța).
Asociația Reality Check
Sprijin pentru educația copiilor din Castelu
Reality Check ajută copiii din Castelu cu diferite proiecte educaționale – de la campanii de înscriere a copiilor la grădiniță la educație prin joc, sporturi și tabere. 
Asociația Reality Check
Fiecare copil în grădiniță și școală Ponorâta_rechizite
134 de copii de grădiniță și 143 din clasele I-IV, din Ponorâta, au început cursurile în septembrie, în condițiile impuse de pandemie, după 6 luni în care au stat acasă pentru că nu au avut acces la învățământ online. S-au bucurat tare mult să revină la școală, iar acest lucru s-a văzut: rata de prezență a fost de peste 88%! Sperăm să fie tot așa! Pentru ca acești copii și profesorii lor să își desfășoare activitatea în condiții optime, este important să aibă rechizite și materiale didactice pe care părinții nu și le pot permite. Astfel, au nevoie de rechizite: plastilină, foarfece, creioane colorate, caiete, lipici, blocuri de desen, acuarele, hârtie colorată și de xerox, cuburi din lemn, lego de plastic, cărți de povești și de colorat. În plus, mai au nevoie de măști de protecție și de produse de igienă. Pentru achiziționarea produselor avem nevoie de 6.000 de lei.
Asociația Reality Check
Locuințe decente pentru comunitatea din Ponorâta
Sărăcia în Ponorâta te lasă fără cuvinte. Este aproape imposibil să crezi că te afli în Europa secolului 21.
Asociația Reality Check
Sustinem medicii din spitalul Fundeni in lupta cu COVID-19
La spitalul Fundeni, pentru protecția personalului medical, este nevoie de 3 sterilizatoare, sterilizatoare care costă 585 de lei bucata. În total, este nevoie de 1755 de lei pentru 3 sterilizatoare cu ultraviolete.
Asociația Reality Check
Urgente medicale in comunitatea de horahai din Castelu
Cu banii strânși, împreună cu asistentul medical comunitar, vom asista familiile să rezolve urgențele medicale ale copiilor și vom cumpara tratamentul necesar pentru ei.
Asociația Reality Check
Dezvoltare centru comunitar Castelu, judetul Constanta
Împreună putem să schimbăm destinul unor copii săraci.  
Asociația Reality Check
Fondul pentru Elisei si Oana
Cristian pune bazele fondului ”Elisei si Oana”, la Reality Check. Cristian și cei care donează vor ajuta o bunică din Budila să îi crească pe Elisei (10 ani) și Oana (12 ani), doi copii buni la învățătură. Bunica și nepoții nu au surse de venit, iar Cristian le donează de câțiva ani în fiecare lună alocația copilului său. Acum vrea să facă mai mult: să ne asigurăm împreună că Elisei și Oana au un viitor decent și vor deveni oameni buni. Haideți să fim, împreună, familia extinsă a lui Elisei si Oanei! Vom demonstra să putem fi o familie pentru Elisei si Oana, iar Reality Check va extinde acest model și pentru alți copii.
Asociația Reality Check
Salariu pe 1 an pentru un asistent de echipă în proiectele din Castelu
Echipa Reality Check are mare nevoie de un om care să ajute la bunul mers al programelor din Castelu. De la identificarea cazurilor medicale care au nevoie de o rezolvare urgentă și până la implementarea proiectelor în zona de educație. Cu banii stranși, vom asigura salariul unui asistent de echipă pentru proiectele din Castelu, pentru un an de zile, respectiv 67 200 lei cheltuieli totale pe intreg anul.
Asociația Reality Check
Sală de mese pentru copiii din Ponorâta
Problema adresată Peste 150 de copii de grădință și școală studiază și mânâncă zilnic, în același spațiu. Cu sprijinul Kaufland România, copiii din Ponorâta primesc zilnic o masă caldă. Dorim să construim o sală de mese în care copiii să poată mânca decent, cu veselă adevărată, nu din plastic, ca acum. Sala de mese va fi amplasată lângă școală și va fi folosită și pentru alte activități educative.